-
Continuare →: Ocrotind pădurile, ne ocrotim propria viațăÎn prima jumătate a lunii aprilie, pe teritoriul comunelor Herța, Ostrița, Tereblecea ale raionului Cernăuți, lucrătorii ÎS „Ocolul silvic de stat specializat al complexului agroindustrial”, împreună cu activiștii obștești au organizat curățirea de gunoaie menajere, aruncate la voia întâmplării în pădure, fâșiile de protecție, la marginea drumului de către persoane…
-
Continuare →: Creștinii ortodocși din Satul-Nou vor avea o nouă bisericăPe data de 2 aprilie, din mila și cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Mitropolit Meletie, prin prezența Preasfințitului Episcop de Herța, Siluan, protoiereului mitrofor Pavel Dumitru, blagocinul raionului Herța, și a unui sobor de preoți a fost sfințită piatra de temelie a Bisericii în cinstea Sf. Dumnezeieștilor…
-
Continuare →: Dulcea și amara Bucovină a Marianei Gurza(In memoriam) Mi-a fost, îmi este și îmi va fi întotdeauna extrem de greu să scriu asemenea rânduri. Dar știu că trebuie să o fac. Sunt oameni care ocupă, cât de greu îmi este să spun, credeți-mă, la trecut deja, au ocupat un loc special în viața și inima mea.…
-
Continuare →: Caleidoscopul sărbătorilor de primăvară
„Datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor”, ne învață o citată din creaţia lui Alecu Russo. Cultura constituie zestrea spirituală a unui neam. Omul întotdeauna a fost, este și va fi creatorul tuturor valorilor artistice. Deși românii, pe parcurs de secole, au avut un destin istoric deosebit, ei și-au…
-
Continuare →: La Biserica din Herța a fost săvârșită Taina Sfântului MasluJoi, 25 martie 2021, la Biserica din Herța a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu. Atunci Biserica Ortodoxă face pomenirea sărbătorii Bunei Vestiri a Maicii Domnului și este tradiția ca în această zi să se oficieze la Biserica din Ţinutul Herței Taina Sfântului Maslu. Mai întâi a fost oficiată Sfânta Liturghie…
-
Continuare →: A fost pomenit părintele Nectarie BalanLa data de 21 martie 2021 Biserica Ortodoxă a sărbătorit Ziua Triumfală a Ortodoxiei. An de an, prima duminică a Postului Mare este duminica numită a Ortodoxiei. Cu această ocazie, la Biserica Ortodoxă din orașul Herța cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către…
-
Continuare →: CÂND VINE MĂNĂSTIREA LA NOI…Martirii de la Fântâna Albă, asemeni sfinților din frescele de la Voroneț Nu cred că există pe undeva suflet de român care să nu simtă durere când primăvara ne anunţă intrarea în luna lui Prier, şi gândul mai mult ca oricând ne poartă spre Fântâna Albă şi pădurea Varniţei, unde…
-
Continuare →: Cad din cer amare lacrimi de adevăr…Ieri, 01 aprilie, în pădurea Varnița a avut loc o ceremonie de comemorare a victimelor Masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941.Zeci de oameni, preoți, diplomați, oameni politici s-au adunat aici pentru a-și aduce aminte de cei uciși în urmă cu 80 de ani.Deși au trecut opt decenii,…
-
Continuare →: Un lăutar care a lăsat urme adânci în cultura noastrăLa 26 martie Dumitru Scalcoar fi împlinit 70 de ani E un adevăr stabilit în viaţa noastră: ne naştem egali pe acest pământ, dar în viaţă lăsăm urme diferite. Sincer să fiu, îmi vine foarte greu să scriu aceste rânduri din viaţa unui fost coleg de şcoală.A plecat prea devreme…



